Beneficiile deținerii unui șemineu
Există păreri pro și contra pentru a deține un șemineu, însă, decizia finală, cea a proprietarului, este primordială. Șemineul oferă, din orice unghi am privi lucrurile, plus-valoare oricarei locuințe. Bine-înțeles că gusturile nu se discută, însă, de cele mai multe ori, când decidem construirea unui șemineu, luăm în considerare diverse aspecte care duc la alegerea acestuia.
Atunci când dorim să achiziționăm o casă, ne interesăm printre altele, și de condițiile în care se poate construi un șemineu, dacă acesta înca nu există.
Părerile / sfaturile unui specialist sunt esențiale în momentul alegerii și proiectării șemineului.
De la spațiul în care va fi amplasat (poziționare pe colț, în centru, între camere, în mijlocul camerei, etc), dimensiune, structură, materiale folosite, tipul șemineului (închis, dechis, tip centrală, doar pentru decor), coșul de fum aferent, aerisirile … toate deciziile sunt esențiale atât pentru funcționarea corectă a șemineului, cât și pentru efectele vizuale/decorative, cu care va trebui să ne “delectăm” pentru o perioadă destul de lungă de timp.
În cea privește investiția, noi cel puțin, suntem de părere, fără a exagera, ca este mai bine să plătim mai mult inițial, decât să avem cheltuieli ulterioare de intreținere, reparație, etc.
Pe piață se găsesc multe produse de calitate „incertă” și ne bucurăm să aflăm de la clienții noștri, că șemineele realizate de noi sunt de calitate superioară și funcționează fără probleme, mulți ani la rând.
Peferăm să realizăm lucrări de calitate, decât să revenim la clienți nemulțumiți!
Pentru ca decizia dumneavoastră de a deține/a vă construi un șemineu să vină mai ușor, ne-am gândit să vă exemplificăm câteva dintre beneficiile deținerii unui șemineu:
Independență energetică – chiar dacă în multe cazuri șemineul nu este singura sursă de caldură din casă, independența energetică în momentele în care celălalte surse nu sunt funcționale nu este de neglijat.
Reducerea costurilor cu încălzirea – costul energiei electrice este in continuă creștere. În multe cazuri, este mai confortabilă și mai economică încălzirea locuinței cu un șemineu tip centrală, de exemplu, care poate incălzi mai multe camere in același timp.
Protejarea mediului înconjurător – este mult mai eficient să folosiți pentru încălzire produse pe bază de lemn decât să depindeți doar de gaz sau energie electrică. Produsele pe baza lemnoasă, speciale pentru șeminee, se găsesc deja și în supermaketuri. Mai mult decât atât, masa lemnoasă reprezintă o sursă de energie sustenabilă. Nu trebuie neaparat să ajungem la tăierea pădurilor pentru a aprinde focul în șemineu, iar emisiile de dioxid de carbon sunt mici.
Foc pentru gătit – există modele de șeminee care au ca și “accesoriu” o parte care poate fi folosită pentru gătit. Țineți minte casele bătrânești unde bunica pregătea mâncare atât de delicioasă și în același timp se incălzea toată casa? Acel vis încă se mai poate realiza!
Căldura fără curent electric – cele mai des construite șeminee nu folosesc curent electric, de aici și independența fată de electricitate. Poate fi cald în casă și atunci când apar întreruperi de electricitate.
Utilizare confortabilă – este relativ ușor să utilizezi un șemineu. Întreținerea, la fel. Sfaturile specialistului sunt prețioase și bune de urmat! Un șemineu funcțional, bine îngrijit este cea mai bună investiție la care vă puteti gândi.
Momente de neuitat lânga foc – o seară alături de cei dragi, povești citite lângă focul care pocnește în șemineu, o cină romantică în fața șemineului, acel miros imbătător al lemnului ars… Momentele petrecute în fața șemineulu sunt memorabile și oricând bine-venite după o zi placută sau mai puțin plăcută petrecută departe de casă.
Cu siguranță există multe alte motive care intervin în momentul alegerii unui șemineu. Noi doar sperăm să vă fi ajutat cu câteva argumente în alegerea acestuia.
Avem multe modele de șeminee pe site, vă invităm să le vizualizați. Dacă nu gasiți un anumit model sau vă imaginați altceva pentru casa dumneavoastră, suntem deschiși la sugestii!
Realizăm orice model de șemineu!
Vă stăm oricand la dispoziție în cazul in care aveti intrebări, nelămuriri.